Back to School



Profesor drag,  

 

poate e timpul să-ți faci o cafea, sau un ceai, și să te relaxezi puțin. A început școala și avem nevoie de profesori cu gândire limpede și inima impăcată. 

 Fă o pauză  atunci când nu mai poți. Amintește-ți de ce ai ales să faci ceea ce faci, acordă-ți timp și încredere. Îmi place cum spun însoțitorii de zbor, explică ei că fiecare pasager își pune mai întâi lui masca de oxigen, apoi îi ajută pe ceilalți. E un adevăr simplu, dar uneori greu de acceptat, că înainte de toate, suntem responsabili de noi înșine. Cred că am observat cu toții că orele par mai lungi, copiii mai gălăgioși, problemele mai multe, fix în zilele în care nu ne simțim bine. Spun cercetătorii vremii că starea de spirit influențează felul în care privim lucrurile. Deci, dacă mă simt bine, am tendința să văd lucrurile într-o lumină mai caldă, să mă gândesc la soluții. Dacă nu mă simt bine (aici e o altă discuție, referitor la relativitatea lui,,bine”), sunt mai predispus la a vedea erori, mă situez mai degrabă de partea pesimistă a problemei etc.

Ca să poti găsi soluții pentru situațiile neprevăzute ce vor apărea, ar ajuta o stare de spirit calmă, pozitivă. Pentru a ajunge  sau a menține această stare, se recomandă ( ca în messajele de interes public) atenție la nevoile proprii.

Așadar, ca să îi pot sprijini pe ceilați, mă îngrijesc mai întâi de mine, de nevoile mele. Dacă, din din diverse motive, ne refuzăm sau ignorăm nevoile, ajungem la  disconfort, la interminabile stări de oboseală, la frustrări etc În cazul acesta, n-ar fi bine să te îngrijești mai întâi și mai bine de tine? Mai ales acum, la început de an școlar când sunt necesare forțe proaspete pentru a colabora, a găsi soluții, a sprijini învățarea?.

  Explică-le celor din jur care este disponbilitatea ta, explică-le că sunt aspecte care nu țin de puterea ta, explică-le că ar ajuta dacă și ei s-ar implica. Cere-le ajutorul tuturor celor care emit pretenții. Anunță că nu știi sau că nu poți. Ști

Și când nu poți, e în regulă. E normal să nu poți rezolva totul. Poți cere ajutor părinților, colegilor, directorilor, inspectoratului. Oricui crezi că e firesc să fie în echipă cu tine. Și poate că da, lucrurile nu vor ieși perfect la sfârșitul anului școlar, dar tot ce contează este că faci tot ce îți stă în putință!

Știm cu toții că sunt multe lucruri care nu merg cum trebuie, dar sunt din ce în ce mai mulți cei care vor să le repare.