Minunea cunoașterii: cele 100 de limbaje ale copiilor și abordarea educațională REGGIO EMILIA

“Se merită ca un copil să învețe plângând ceea ce ar putea învăța râzând ?”  (Gianni Rodari)

Contextul socio-istoric

Bărbați și femei, împreună am ridicat zidurile acestei școli pe care o dorim nouă și diferită pentru copiii noștri. (Inscripție zid Reggio Emilia)

➢Reggio Emilia este un orășel situat în nordul Italiei, în regiunea Emilia-Romagna.

➢Începuturile abordării educaționale Reggio Emilia coincid cu eliberarea Italiei după al Doilea Război Mondial de regimul fascist, când un grup de educatori și părinți, conștienți că doar prin intermediul educației se pot înfrunta și rezolva o parte din problemele sociale, au decis să construiască o școală.

➢ Fondatorul acestei noi abordări în educație este Loris Malaguzzi, un profesor de gimnaziu, care a colaborat cu mai multe familii din zonă pentru a crea un nou sistem de educație – unul care pune accentul pe copii și pe recunoașterea individualității fiecăruia.

➢În educația Reggio, copilul – părintele – profesorul – mediul sunt protagoniști importanți care, împreună, construiesc un tip de învățare autentică/ vizibilă.

➢În prezent,  Abordarea Reggio este recunoscută și implementată cu succes în lume, inspirând metodele de predare și de învățare tradiționale.

➢ Profesorii au căutat să aplice practici similare cu cele utilizate în școlile din Reggio Emilia, la clasele I-IV și chiar la gimnaziu.

Experiența educațională Reggio Emilia

“Imaginea ta despre copil: de aici pornește învățarea.” (Loris Malaguzzi)

Care este imaginea noastră despre copil? Cum arată copilăria astăzi? Se aseamănă ea cu copilăria noastră? E la fel ca acum 10 ani? Ce așteptări avem de la copii pe termen lung? Comportamentul meu îi ajută pe copii să evolueze așa cum ne dorim? Cum se împacă punctul nostru de vedere asupra copilului cu punctul de vedere asupra învățării și cum se realizează dobândirea de cunoștințe/procesul de învățare?

❖ COPILUL

➢ Experiența educațională Reggio Emilia se bazează pe imaginea copilului care, de la naștere, posedă potențial și instrumente pentru construirea propriului bagaj de cunoștințe, un copil predispus din punct de vedere biologic la explorare, la relaționare.

➢ Copilul cunoaște și învață prin intermediul a diferite limbaje: muzică, dans, pictură, desen, modelaj, sculptură, construcție, colaj, joc de umbre, și altele.

➢ În acest nou context educațional, copilul este văzut și recunoscut ca:

➔ Protagonist: fiecare copil este înzestrat cu potențial, curiozitate și interes în construirea propriei învățări, negociind cu tot ceea ce se găsește în mediul din jurul său.

➔ Colaborator: educația trebuie să se centreze pe fiecare copil în relație cu alți copii, cu familia, cu părinții și cu a sa comunitate.

➔ Comunicator: dezvoltarea intelectuală a copilului se face prin atenția îndreptată spre reprezentarea simbolică – cuvinte, mișcare, desen, pictură, construcție, sculptură, joc de umbre, colaj, joc de rol, muzică – care îi ajută pe copii să-și dezvolte creativitatea, deprinderile și priceperile.

– Copiii au dreptul să folosească o varietate de materiale pentru a descoperi și a comunica ceea ce știu, pentru a înțelege, pentru a se minuna, pentru a pune întrebări, pentru a simți și pentru a imagina. Astfel, prin „limbajele naturale”, copiii își fac vizibilă gândirea.

❖ PĂRINTELE

➢ Părinții participă activ la conturarea experiențelor de învățare ale propriilor copii.

➢ Ideile și competențele pe care familiile le aduc în școală favorizează dezvoltarea unui nou mod de a face educație care-i ajută pe profesori să vadă în participarea părinților un element intrinsec de colegialitate.

❖ PROFESORUL

➢În acest context educațional, profesorul iese din rama „transmițător de cunoștințe”și devine „constructor și mediator al cunoașterii”:

➔ Partener – ghid: profesorii facilitează explorarea diferitelor teme, prin proiecte pe termen scurt și lung, și conduc/ ghidează experiențe de descoperire și de rezolvare de probleme cu final deschis.

– În vederea proiectării activităților de învățare, profesorii îi ascultă și îi observă îndeaproape pe copii, pun întrebări, descoperă ideile copiilor și furnizează experiențe de învățare care să-i provoace pe aceștia.

– Procesul de planificare a curriculum-ului emergent începe cu observațiile și interacțiunile profesorilor cu copiii. Aceștia aleg proiecte după trei criterii: 1) un proiect poate rezulta din întâlnirile naturale dintre copil și mediu; 2) un proiect poate reflecta interesele comune ale copiilor și adulților; 3) un proiect se poate baza pe ideile profesorilor privind concepte ca „societate” și „cunoaștere”.

– Profesorii creează dezechilibru în mod deliberat pentru a stârni interesul și a-i invita pe copii să pună întrebări. Ei reflectează asupra acțiunilor copiilor și planifică proiecte bazate pe propriile observații, formulează ipoteze/ direcții, pregătesc materiale și activități.

– Copiii și profesorii sunt co-parteneri. Pe măsură ce proiectul avansează, țintele sunt adaptate nevoilor și intereselor copiilor, iar planificarea este în plin proces.

– Este nevoie de timp pentru a experimenta, a explora și a dezvolta idei. Adesea, profesorii înregistrează, transcriu și recitesc conversațiile copiilor, și încurajează reflecția și discuția. Mărimea grupului de lucru variază, iar rezultatele proiectului sunt împărtășite cu alți copii, cu părinții, cu profesorii și cu comunitatea.

➔ Cercetător: profesorii lucrează în echipe, discută și interpretează informații din munca lor cu copiii.

– Profesorii documentează discuțiile și activitățile copiilor dinăuntrul și dinafara sălii de clasă, sub formă de observații notate, fotografii/ secvențe audio-video, înregistrând atât activitatea și părerile copiilor, cât și feed-back-ul părinților.

– Prin documentare, mesajul pe care profesorii îl transmit copiilor este de valorizare a eforturilor depuse și de împărtășire cu ceilalți a intereselor și preocupărilor lor.

❖ MEDIUL EDUCAȚIONAL

➢ Abordarea Reggio Emilia oferă o perspectivă educațională care pune un accent mai mare pe mediul educațional, perceput ca un al treilea profesor, alături de cei doi de la clasă, și este menit să fie o extensie a lumii copilului.

➢ Abordarea educațională Reggio Emilia pentru preșcolari și școlari reușește să surprindă noul concept de „învățare vizibilă” tocmai prin modul de construcție al mediului învățării, spațiu al „memoriei”, al identității unei culturi, un loc care inventează, care documentează activitățile și interacțiunile ce au loc în interiorul zidurilor, un loc al cercetării, al învățării și al reflecției.

➢ Copiii au nevoie de medii pe care să le poată manipula și unde să poată inventa, construi, evalua și modifica propriile construcții și idei, prin intermediul jocului. Când ei se joacă într-un spațiu sau cu un obiect,  îl experimentează într-un mod unic, concentrându-se pe multiplele posibilități de folosire și nu pe scopul inițial cu care acesta a fost creat.

➢ Copiii adoră să se joace, să experimenteze, să descopere și să inventeze. Materialele folosite de copii și profesori în joc și în provocări sunt „materiale deschise” (looseparts/ open-ended materials) și ele pot varia de la materiale naturale și reciclabile palpabile (conuri, pietre, scoici, condimente, ghinde, castane, pene, frunze, semințe, bețe, materiale din metal/ plastic/ lemn/ sticlă-ceramică/ textile) la „imateriale” (mirosuri și alte fenomene fizice: electricitate, magnetism, gravitație; stări de agregare; sunete, muzică, mișcare; reacții chimice, gătit și foc; alți oameni, plante, animale, cuvinte, idei, concepte).

❖PROVOCĂRILE

Niciodată nu le predau elevilor mei, doar le ofer condițiile în care ei pot învăța. (Albert Einstein)

➢ În Reggio Emilia, profesorii gândesc provocări menite să stimuleze/ provoace/ încurajeze ideile, întrebările, discuțiile, spiritul de observație și creativitatea copiilor.

➢ Copiii vor explora aceste provocări, vor face conexiuni, vor povesti, vor inventa o poveste, vor explica o teorie sau, pur și simplu, se vor juca cu ele fără a spune nimic, fără a emite nicio judecată. Copiii învață atingând, mirosind, cântărind.

➢ Provocarea pornește de la o simplă fotografie, un tablou, o carte, o întrebare și poate ajunge la crearea unui setting din materiale naturale și reciclabile. În provocări se folosesc foarte mult oglinzile, materialele naturale si reciclabile, cât și materiale care oferă multiple căi de joacă și de explorare (looseparts/ open-endedmaterials).

➢Provocările se pot regăsi în interiorul unui centru. Există asemănări cu centrele existente în învățământul tradițional (bibliotecă, construcții, știință, arte, nisip și apă, joc de rol), prezente în sala de grupă – spații fixe pe care copiii le pot accesa în anumite momente.

➢Provocările se pot regăsi în afara centrelor, în funcție de interesele copiilor. La întâlnirile comune, aceste provocări sunt aduse în mijlocul copiilor spre a fi observate/ analizate și interpretate.

 

Cele 100 de Limbaje ale copilului

„Copilul are o sută de limbaje (și alte încă o sută)” este afirmația pe care Loris Malaguzzi o face în poemul său profesiune de credință, „Invece, il cento c’è”, pentru a reprezenta căile multiple prin care un copil alege să-și exprime gândurile, ideile, emoțiile, făcându-le vizibile celor din jurul său. Sunt limbaje simbolice prin intermediul cărora copilul învață/ descoperă/ explorează lumea din jurul său: desenul, sculptura, pictura, modelajul, scrisul, vorbirea, mișcarea, arta dramatică etc.

Cele 100 de limaje reprezintă potențialul nemărginit și necuantificabil al copiilor, abilitățile lor de a se minuna și de a investiga mediul înconjurător. Cele 100 de limbaje ne amintesc de faptul că exista multiple căi de a vedea și multiple căi de a fi. Să-i încurajăm pe copii să folosească și să valorifice cât mai multe astfel de limbaje pentru a avea o perspective cât mai diverse asupra vieții și pentru a se face înțeleși de ceilalți.