Lavinia NITU

Facilitator curs mindfulness si yoga laughter

 

Consilier psihopedagogic
Laughter Yoga Leader
Profesor Teach for Romania
Psihoterapeut în formare in terapii cognitiv comportamentale

“În orice direcție ai merge, mergi cu toată inima”. Confucius

Încă din clasa a IV-a mi-am stabilit că atunci când voi fi mare, vreau să devin psiholog, așa că parcursul meu profesional a fost clar: am urmat studiile facultății de psihologie, după care am urmat studiile de masterat din cadrul Univ. București, în domeniul psihologiei organizaționale și managementul resurselor umane, timp în care am beneficiat de o bursă Erasmus, iar la întoarcerea în țară am lucrat în cadrul unei firme multinaționale în departamentul de HR.

După finalizarea acestui program de masterat, mi-am dat seama că vreau să fac ceva care este mai apropiat de sufletul omului, așa că am renunțat la job-ul din corporație, am aplicat la un aldoilea master, psihotraumatologie și asistență psihologică, perioadă în care am intrat în programul Teach for Romania și am început să lucrez într-o școală defavorizată, oferind servicii de consiliere individuală și de grup copiilor, în special.

Fiind pasionată de domeniul psihologiei, am continuat să particip la diferite cursuri de formare, astfel că în anul 2016 am început o formare în psihoterapie cognitiv comportamentală, iar în vara anului 2017 am obținut certificicarea de Laughter Yoga Leader. Îmi place foarte mult ceea ce fac, pot spune că ma aflu printre persoanele care își practică cu drag meseria, iar lucrul cu cei mici (sau un pic mai mari) este intotdeauna prilej de bucurie, acompaniat de spirit ludic, dar și de muncă, efort, transformare și învățare.

Am o slăbiciune pentru călătorit, îmi este greu să refuz o carte bună, un film cu un mesaj puternic sau o plimbare alături de persoane dragi. Apreciez arta și frumosul, perseverența, armonia și echilibrul și mai cred cu tărie că avem în interior o multitudinie de resursecare așteaptă să fie descoperite, astfel că munca cu sine rămâne una dintre cele mai dificile, dar și relevante lucruri pe care omul le poate face pe parcursul vieții sale.